Un poliţist şi iubita acestuia au fost găsiţi decedaţi, joi dimineaţa, în locuinţa lor din oraşul Oraviţa.
Cornel Hernea avea 37 de ani și lucra la Poliția Transporturi Feroviare Oravița, iar iubita sa, Marcela, 35 de ani, era chelneriță la un local din oraș.
Potrivit primelor concluzii trase la fața locului de anchetatori, este vorba despre o crimă, urmată de sinucidere. Cel mai probabil, polițistul și-a ucis concubina, după care și-a pus capăt zilelor.
Cu doar câteva luni înainte, viața Marcelei a fost zguduită din temelii, după ce și-a pierdut tatăl.
”Nu te-ai gândit și la noi, că ne lași triști și goi” scria atunci Marcela pe rețelele de socializare.