Antena 3 CNN Actualitate Crimă șocantă în București: Un bărbat a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a fost cărat cu un cărucior de cumpărături și abandonat pe câmp

Crimă șocantă în București: Un bărbat a fost ucis cu o sapă. Cadavrul a fost cărat cu un cărucior de cumpărături și abandonat pe câmp

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 11:00 30 Sep 2024 Modificat la 11:00 30 Sep 2024
carucior cumparaturi getty
Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv. Sursă foto: Getty Images

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv luni, după ce a fost acuzat de uciderea unui alt bărbat, de 34 de ani, într-un imobil abandonat din sectorul 1 al Bucureștiului. Conflictul dintre cei doi a culminat cu multiple lovituri aplicate victimei cu o sapă, provocându-i leziuni fatale. Trupul neînsuflețit a fost descoperit câteva zile mai târziu, înfășurat în pături și abandonat într-o zonă cu vegetație.

„La data de 28.09.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 29 de ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 25.09.2024, în intervalul orar 15:00-16:00, în timp ce se afla în mun. București, sectorul 1, într-un imobil folosit de persoane fără adăpost, pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul i-a aplicat victimei (un bărbat în vârstă de 34 de ani) mai multe lovituri cu o sapă în cap, cu consecința unor leziuni traumatice incompatibile cu viața. Ulterior, inculpatul a învelit cadavrul în două pături și l-a transportat cu un cărucior de cumpărături până într-o zonă cu vegetație din apropiere, unde a abandonat atât cadavrul, cât și căruciorul.

Trupul victimei a fost descoperit în data de 28.09.2024, de către un martor care a anunțat autoritățile prin apel la numărul unic de urgență 112.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție, primii sosiți la fața locului.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

×
Parteneri
x close