După agresiune individul a încercat să-şi ia viaţa, însă rănile provocate au fost superficiale. Din păcate, imediat după atac una din fetiţe a murit, iar a doua este în stare gravă la spital.
Potrivit anchetatorilor, la scurt timp după atac bărbatul a intrat în stare de şoc. Oamenii legii au obținut cu greu detalii de la el pentru că nu îşi mai amintea nimic. Ulterior, a recunoscut că îşi amintește momentul în care şi-a atacat soţia, dar agresiunea asupra gemenelor a negat-o.
Potrivit unor surse judiciare, coșmarul s-a declanșat ieri dimineața în momentul în care cele două gemene ar fi început să plângă. Acest lucru l-a enervat pe bărbat peste măsură determinându-l să-şi atace familia.
Prima victimă a fost soţia, care dormea lângă una din fetiţe. Femeia a reușit să scape din ploaia de lovituri şi, alături de băiatul de 9 ani, a fugit la vecini cerând ajutor. Bărbatul a rămas în casă şi a continuat atacul furibund asupra fetițelor gemene de 2 luni.
Victimele au ajuns la spital în stare critică, una dintre ele murind. Fetița care a supraviețuit a fost dusă cu elicopterul la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.
Alina Belu, managerul Spitalului de Pediatrie Iași, a declarat că fetița a fost operată. Chirurgii au evaluat leziunile din abdomen, iar în acest moment starea fetiței este stabilă, dar cu prognostic rezervat pentru că șocul traumatic a fost sever.
Riscurile cele mai mari sunt legate de tot ce înseamnă funcționalitatea organelor interne care au fost lezate, capsula hepatică și intestinul, spune Alina Belu.
Fetița este încă în sala de operație, reechilibrată hemodinamic, și cel mai probabil va rămâne ventilată mecanic până i se va ameliora starea. Mama fetițelor este în CPU, sub supraveghere. Femeia are 34 de ani, iar leziunile nu îi pun viața în pericol.
Acum bărbatul, în vârstă de 40 de ani, este arestat pentru 30 de zile.
„Agresorul a fost audiat. A recunoscut săvârșirea faptelor declarând nuanțat modalitatea în care s-a derulat evenimentul. El a declarat că "mintea i-a fost întunecată". Asupra lui s-au acumulat mai multe presiuni psihice generate de soţie, soacră şi cumnată, precum şi probleme legate de serviciu", a spus Ianuş Marius Emil, purtător de cuvânt Parchetul Neamţ