Antena 3 CNN Actualitate Crimă în Spitalul “Sf. Spiridon” din Iaşi. Un pacient a fost înjunghiat mortal de un coleg de salon

Crimă în Spitalul “Sf. Spiridon” din Iaşi. Un pacient a fost înjunghiat mortal de un coleg de salon

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:32 11 Iun 2012 Modificat la 11:32 11 Iun 2012
Crimă în Spitalul “Sf. Spiridon” din Iaşi. Un pacient a fost înjunghiat mortal de un coleg de salon
Foto: INTACT Images
Un bărbat internat în Clinica de Cardiologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi a fost înjunghiat mortal, luni dimineaţă, de un pacient care era în salon cu el, informează Mediafax.


În timpul conflictului a fost rănită şi o asistentă medicală. Aceasta a suferit o plagă superficială la braţ şi se află în grija gărzii de uregnţă a spitalului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, Diana Cimpoeşu, pacientul înjunghiat mortal de către un coleg de salon avea 78 de ani şi era internat, la fel ca şi agresorul, în Clinica de Cardiologie, pentru afecţiuni respiratorii şi cardiace.

Diana Cimpoeşu a precizat că din datele medicale cunoscute reiese că agresorul nu suferea de vreo boală psihică, dar acesta va fi transferat la un spital de psihiatrie după finalizarea anchetei de către Poliţie.


×
Etichete: spital crimă
x close