Antena 3 CNN Actualitate Crima din Timişoara. Carmen Bejan spune că nu a ucis, dar a cărat cadavrul: "Eu am dus un picior"

Crima din Timişoara. Carmen Bejan spune că nu a ucis, dar a cărat cadavrul: "Eu am dus un picior"

1 minut de citit Publicat la 15:49 05 Mar 2010 Modificat la 15:49 05 Mar 2010
Crima din Timişoara. Carmen Bejan spune că nu a ucis, dar a cărat cadavrul: "Eu am dus un picior"
Carmen Bejan, studenta suspectată că, împreună cu Sergiu Florea, ar fi ucis şi tranşat un bărbat în Timişoara, susţine că nu a comis crima. Ea a pledat, vineri, nevinovat în faţa magistraţilor Tribunalului Timiş. În plus, tânăra susţine că Florea este ucigaşul şi că el este cel care a tranşat cadavrul victimei.

"Îmi pare rău foarte rău pentru ce s-a întâmplat şi pentru familiile distruse. Nu sunt vinovată de omor, ci doar de faptul că nu am anunţat poliţia. (...) Din moment ce nu am participat la tranşarea victimei nu mă consider vinovată nici de profanare de cadavre", a declarat Bejan, citată de Mediafax.

Studenta susţine că prietenul ei a luat un spray lacrimogen care se afla pe o masă din camera de cămin şi l-a pulverizat în faţa victimei, iar de frică ea a fugit la geam. Apoi, spune Bejan, Sergiu Florea l-a lovit cu pumnul în faţă pe bărbatul de 65 de ani, până când acesta a fugit spre uşă urlând.

"Când a fugit spre uşă a scos un răcnet. Atunci l-a lovit cu pumnul în ceafă şi s-a prăbuşit pe spate. A continuat să îl lovească cu picioarele şi cu călcâiul în cap, până când nu a mai mişcat. Eu i-am spus să îi dea pace. M-am speriat şi am luat o fustă pe mine şi am vrut să fug. (...) L-am văzut (pe Sergiu Florea - n.r.) când a scos cuţitul dintr-o geantă şi s-a dus spre victimă. L-am întrebat ce vrea să facă cu cuţitul. L-a lovit de mai multe ori cu cuţitul în piept", a spus Carmen Bejan, citată de sursa precizată.

Studenta a mai povestit că, imediat după incident, a fugit din cameră, după care s-a întors şi a mers cu Sergiu la un supermarket pentru a lua saci şi un geamantan. Ajunşi înapoi în cameră, spune studenta, Sergiu Florea l-a tranşat pe bărbat, în timp ce ea îl ţinea pe student de mână. Carmen Bejan a recunoscut că a doua zi l-a ajutat pe băiat să ducă resturile cadavrului la maşină.

"Eu am cărat un picior şi el restul", a spus studenta.

Carmen Bejan a mai declarat că nu a raportat crima mai devreme pentru că îl iubea pe Sergiu Florea.

Următorul termen în acest proces va avea loc pe 12 aprilie.

Antena3.ro

×
x close