Preşedintele cere
respingerea legii de creştere a salariilor diplomaţilor. Traian
Băsescu a trimis legea înapoi la Parlament şi a cerut să se
facă un sistem unitar de salarizare pentru toţi funcţionarii din
instituţiile statului. De cealaltă parte, ministrul de Externe,
Adrian Cioroianu, susţine că veniturile diplomaţilor trebuie să
crească.
Preşedintele a atras atenţia, în cerere de
reexaminare adresată Parlamentului, că legea accentuează
diferenţele dintre salariile diplomaţilor şi ale restului
personalului bugetar, subliniind că e nevoie de o lege privind un
sistem unitar de salarizare al funcţionarilor publici.
"Într-o
viitoare lege privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor
din instituţiile statului, Parlamentul României ar trebui să
aibă în vedere stimularea personalului salarizat pe baza
performanţelor îndeplinite, creând premise ce au în
vedere responsabilităţile angajaţilor români în
funcţie de raportul performanţă - calitate - competitivitate",
se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Cioroianu a menţionat că
salariile diplomaţilor români sunt printre cele mai mici din
Europa. Media salariilor diplomaţilor române este de
2.500-2.700 de euro, mai mici şi decât ale diplomaţilor din
Republica Moldova. De asemenea, sunt situaţii în care
salariile amabsadorilor români din unele state occidentale sunt
mai mici decât ale unei secretare.
Antena 3