Antena 3 CNN Actualitate Cresc salariile! Guvernul a făcut acum anunțul

Cresc salariile! Guvernul a făcut acum anunțul

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 13:03 28 Dec 2020 Modificat la 13:03 28 Dec 2020
Cresc salariile! Guvernul a făcut acum anunțul

Potrivit Executivului, premierul Florin Cîţu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, au avut luni consultări cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social pe tema creșterii salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru anul 2021.

”La nivelul Guvernului vom decide creșterea salariul minim pe economie pentru anul viitor cu un procent care va ține cont de argumentele reprezentanților sindicatelor, ai patronatelor, precum și de contextul economic și social. Ne dorim să asigurăm o viață mai bună pentru români, având însă grijă să păstrăm locurile de muncă și să protejăm inițiativa antreprenorială”, a declarat premierul Florin Cîțu.

În cadrul discuției, ministrul Muncii a prezentat trei scenarii referitoare la evoluția acestui indicator în 2021.

”Guvernul are în vedere creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu un nivel care să depășească rata inflației, respectiv cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar. Acest nivel a fost stabilit în contextul în care reprezentanții sindicatelor au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, iar cei ai patronatelor au solicitat înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, argumentând situațiile dificile cu care se confruntă anumite sectoare economice”, au transmis reprezentanții Guvernului.

Hotărârea privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată va fi adoptată în ședința Guvernului din 30 decembrie 2020.

Totodată, premierul, ministrul Muncii și reprezentanții partenerilor sociali au agreat încheierea, în prima jumătate a anului viitor, a unui Acord prin care să fie stabilit un mecanism de creștere a salariului minim brut pe economie pentru următorii patru ani.

×
Etichete: salariu guvern
x close