Autoritățile locale se pot împrumuta de la Trezorerie pentru a finaliza proiectele finanțate prin PNRR, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată joi.
"Guvernul a adoptat prin OUG sprijinul pentru autoritățile locale pentru a finaliza proiectele cu finanțare prin fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și prin PNRR", spune Mihai Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Executivului precizează că actul normativ dă posibilitatea autorităților locale, cu excepția municipiilor reședință de județ și a sectoarelor Municipiului București să solicite de la Ministerul Finanțelor contractarea, până la data de 30 septembrie 2024, a unor împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1 miliard lei.
"Aceste împrumuturi pot fi solicitate pentru asigurarea cofinanțării cheltuielilor neeligibile în vederea realizării, respectiv finalizării proiectelor nefinalizate sau nefuncționale derulate în cadrul programelor operaționale finanțate din fonduri europene în perioada de programare 2014-2020. De asemenea, pentru asigurarea prefinanțării sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la UE și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, după caz, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate respectivelor proiecte.
Totodată, se pot solicita împrumuturi și pentru asigurarea sumelor necesare implementării proiectelor finanțate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului locale, evidențiate distinct în fiecare contract.
Autoritățile locale au nevoie de avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale și trebuie ca, la data depunerii documentației, să nu prezinte restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare", adaugă Mihai Constantin.
Valoarea maximă ce poate fi autorizată către o unitate administrativ-teritorială este 35 de milioane de lei pentru județe, 20 milioane lei pentru municipii, nelimitat pentru comune și pentru orașe, iar perioada de rambursare este de până la cinci ani, cu posibilitatea rambursării anticipate.