Antena 3 CNN Actualitate Credincioşii nu au scăpat de cozi nici în ultima zi de pelerinaj la moaştele Sfântului Dimitrie

Credincioşii nu au scăpat de cozi nici în ultima zi de pelerinaj la moaştele Sfântului Dimitrie

<1 minut de citit Publicat la 08:48 30 Oct 2009 Modificat la 08:48 30 Oct 2009
Credincioşii nu au scăpat de cozi nici în ultima zi de pelerinaj la moaştele Sfântului Dimitrie

Ultima zi de pelerinaj la sfintele moaşte aflate în Dealul Mitropoliei a fost una ploioasă. Majoritatea celor care au venit aseară să se roage la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost bucureşteni, care au sperat să scape de aglomeraţia din primele zile de pelerinaj.

În ciuda frigului şi a ploii, sute de credincioşi au venit să se roage la sfintele moaşte aflate la Patriarhie.

Deşi au vrut să scape de aglomeraţie, credincioşii veniţi pe Dealul Mitropoliei în ultima zi de pelerinaj nu au scăpat de cozi şi au stat ore bune până să ajungă la sfintele moaşte.

Credincioşii veniţi la Patriarhie s-au arătat totuşi nemulţumiţi că nu li s-a mai oferit ceai cald de la Crucea Roşie.

Antena 3

×
x close