De Ziua Mondială a Monitorizării Calității Apei, Primăria Craiova anunță finalizarea unui proiect important care a făcut posibilă furnizarea în oraș a unei ape de calitate: craiovenii vor consuma apă de izvor direct de la robinet. Este un exemplu de bune practici de la care pleacă și dezbaterea organizată azi de Antena3 CNN, în cadrul Conferinței România Inteligentă - “Apă, sănătate, viață - gestionarea inteligentă a resurselor de apă.“ Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, susține că acest proiect este unic în Europa.
„Au fost și sincope cu anumite firme care nu au putut să se mobilizeze atât de bine, dar mai există și firme, cum este cea a domnului Erbașu, care a avut mai multe tronsoane și care s-au finalizat la termen, n-am avut niciun fel de problemă.
Totuși, cred că există firme în România care încă au capacitate să dezvolte așa ceva, ceva care nu se mai întâmplă nici în Europa. Această conductă este construită special pentru Craiova, pentru că nici în restul țărilor din Uniunea Europeană nimeni nu a mai făcut de dimensiunea aceasta”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
Cristian Erbașu, director general Construcții Erbașu SA, care s-a ocupat de acest proiect, a vorbit despre cum au decurs lucrurile până în prezent.
„Proiectul a fost unul unicat și nu doar pentru România, pentru toată Europa, iar acest lucru l-am aflat de la furnizorii de țeavă, care știau că acest proiect va urma să vină. Cu vreo 3-4 ani înainte urmăriseră probabil și partea de proiectare, se ceruseră date tehnice de către proiectant din întreaga lume de la fabricile care produc această țeavă din GLP, deci este o țeavă specifică alimentării cu apă și care, de regulă, la astfel de diametre se face pe comandă și nu prea există o capacitate atât de mare într-un termen atât de scurt să se fabrice”, a declarat Cristian Erbașu, director general Construcții Erbașu SA.
Conferința națională este organizată în contextul marcării Zilei Mondiale a Monitorizării Calității Apei, o inițiativă globală de responsabilizare, și celebrează finalizarea unui proiect de amploare care va permite locuitorilor municipiului Craiova să beneficieze de apă de izvor direct la robinete, un exemplu de bune practici în gestionarea resurselor de apă.
Evenimentul marchează un moment esențial în lupta globală pentru protejarea și monitorizarea calității apei și va celebra reușita extraordinară a Craiovei în furnizarea unei ape de calitate.