Doi tineri de 20 şi 21 de ani au murit, duminică dimineaţă, spulberaţi de un bolid de lux pe o trecere de pietoni din Craiova. Şoferul a fugit de la locul accidentului şi este căutat de poliţiştii craioveni. Maşina aparţine unui om de afaceri din Craiova, transmite corespondentul Mediafax.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 5.00, în municipiul Craiova, în timp ce cei doi tineri traversau strada pe trecerea de pietoni de lângă un club.
Astfel, tinerii au fost loviţi de un autoturism Mercedes, fiind aruncaţi câteva zeci de metri. În urma impactului, cei doi au murit pe loc.
De asemenea, un al treilea tânăr, de 23 de ani, a ajuns la spital cu răni uşoare. Tânarul a susţinut că ar fi fost şi el lovit de maşină, însă oamenii legii au stabilit că, de fapt, acesta se afla în autoturismul implicat în accident.
"Cred că a fost băut. A avut viteză mare. Noi eram în discotecă, iar când am auzit ce s-a întâmplat am ieşit imediat afară. Cei doi tineri au fost pur şi simplu spulberaţi. Sunt în stare de şoc. Închisoare pe viaţă, asta merită cel care i-a omorât", a spus un tânăr.
După producerea accidentului, şoferul autoturismului a fugit de la faţa locului, fiind căutat de oamenii legii.
Poliţiştii au stabilit că autoturismul aparţine omului de afaceri Iulian Siclitaru din Craiova, însă trebuie să se stabilească persoana care era la volan, întrucât maşina era folosită frecvent de un nepot de-al bărbatului.
"A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Doi tineri au decedat, iar altul a ajuns la spital. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fugit şi a abandonat maşina la 200 de metri de locul faptei", a spus Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj.