Ministrul Agriculturii a spus, la finalul ședinței de Guvern de astăzi, că își dorește ca ordonanța privind limitarea adaosului comercial la diverse produse să fie prelungită.
El a spus că va discuta cu procesatorii și retailerii și despre introducerea unor noi produse în ordonanță.
"Nu uităm că se apropie sărbătorile de iarnă și cred că anumite produse consumate de români în perioada sărbătorilor ar trebui incluse în această ordonanță. Vă dau un singur exemplu: cozonacul poate fi introdus în această ordonanță în perioada sărbătorilor de iarnă.
Vom discuta împreună, poate fi și acord, dar eu îmi doresc ca această ordonanță să fie prelungită și să fie incluse și alte categorii de produse”, a afirmat Florin Barbu.