Deşi în Romania în acest an s-a cultivat o suprafata cu 100.000 de hectare mai mare decât anul trecut, producţia estimată este cu cel puţin 500.000 de tone mai mică decât anul trecut.
Deși este încă devreme, fermierii declanșează un semnal de alarmă. Dată fiind producția de floarea soarelui, ne putem aștepta la majorări de prețuri la uleiul de floarea soarelui. Ulei care la ora actuală costă în medie 13 lei, s-ar putea scumpi cu 40%, ceea ce înseamnă că vom plăti 18 lei pe litru.
Motorina s-a dublat, produsele de protecție a plantelor au o creștere de cel puțin 200%, îngrășămintele s-au scumpit cu 500%, iar estimările pentru vânzarea semințelor de floarea soarelui sunt de 500 de dolari pe tonă, față de 330-340 dolari, cât a fost anul trecut.
Dacă se adaugă și costurile procesării, se ajunge la transformarea uleiului de floarea soarelui într-un produs de lux.
Fermierii susțin că prețurile foarte mari la ulei se vor resimți din luna septembrie, după recoltarea de floarea soarelui. Cererea de pe piata va dicta preturile, iar rezultatele pot fi usturatoare pentru buzunarele noastre.
”Dacă pentru jumătate de Românie, o producție medie de 2,5 tone la hectar la prețul actual de circa 500 de dolari înseamnă clar și un mic profit, pentru sudul Moldovei, sud estul României, unde suntem loviți de o secetă cum n-am mai văzut de 24 de ani, aici vă dați seama că producțiile, după norocul fiecaruia, va fi între 0 și probabil 1,6 - 1,7 tone la hectar” a explicat, la Antena 3, Cătălin Grigoriu - fermier.
În plus, Ucraina, care cultiva floarea soarelui pe o suprafață de 9 milioane de hectare, egala cu suprafață agricolă totală a țării noastre, cel mai probabil nu va face export.