Antena 3 CNN Actualitate Corupție la DNA: Un expert a fost reţinut după ce a cerut o mită de 15.000 de euro

Corupție la DNA: Un expert a fost reţinut după ce a cerut o mită de 15.000 de euro

Dana Musceleanu
1 minut de citit Publicat la 11:50 17 Noi 2021 Modificat la 11:58 17 Noi 2021
o_1fanaspus1ssa5glc6kifd1a27b.jpg
Sursa foto: Hepta

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a inculpatului Nicolae Răzvan Despa, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

Inculpatul ar fi cerut 15.000 de euro pentru a-și face treaba, dar după negocieri a acceptat 12.000 de euro în două tranșe, de la un antreprenor care urma să încheie cu DNA un contract cofinanțat de OLAF. Infracţiunea s-a derulat în perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021.

„Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși în legătură cu un contract de achiziție publică pe care omul de afaceri intenționa să îl încheie cu Direcția Națională Anticorupție în cadrul proiectului „Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E” cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance. (...) La data de 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, arată DNA într-un comunicat transmis miercuri.

Angajatului DNA i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar miercuri urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

×
x close