Antena 3 CNN Actualitate Corpul de Control al premierului: Terenurile de la Nana au fost retrocedate pe acte false

Corpul de Control al premierului: Terenurile de la Nana au fost retrocedate pe acte false

M.T.
1 minut de citit Publicat la 19:17 08 Apr 2014 Modificat la 19:17 08 Apr 2014
Corpul de Control al premierului: Terenurile de la Nana au fost retrocedate pe acte false
Corpul de Control al premierului a finalizat un raport privind retrocedările din deja celebra comună Nana şi a ajuns la concluzia că 80% din terenuri au fost retrocedate ilegal.

Raportul va ajunge, evident, pe masa procurorilor.

Astfel, potrivit raportului, în perioada 1997-2005, s-au înregistrat 957 de cereri de retrocedare. Unele au fost analizate imediat, altele au aşteptat chiar şi 12 ani.

Multe dintre aceste cereri au fost depuse de angajaţi ai Prrimăriei sau de rudele lor, iar Corpul de Control concluzionează că analizarea şi aprobarea cererilor s-a făcut într-un mod defectuos.

Cele mai multe nereguli apar după anul 2008, an în care primarul a modificat componenţa Comisiei Locale de Fond Funciar în mod ilegal, fără a-l înştiinţa pe prefect, iar unii dintre membri nu au fost numiţi prin ordin de prefect.

De asemenea, raportul mai arată că, în perioada 2006-2007, s-au încheiat diverse contracte de arendare de către persoane care nu aveau niciun fel de legătură cu terenuri care se aflau în domeniul privat al statului sau al comunei Nana.

O parte dintre aceste terenuri arendate ilegal, au fost cumpărate de BERFIGE SRL în 2009, în schimbul a 3,4 milioane de lei. Apoi, în septembrie 2013, au fost vândute de această firmă Ioanei Băsescu pe suma de 5,8 milioane de lei

Firma BERFIGE SRL nu a înregistrat venituri din obiectul de activitate între 2009 şi 20 iunie 2012, iar pe 24 august 2012, ANAF a declarat-o ca fiind inactivă, mai susţine Corpul de Control al premierului.

×
x close