În țara noastră, situația, duminică la prânz, arăta că 12.734 de persoane se află în auto-izolare și 15 sunt în carantină instituționalizată.
„Sâmbătă au fost înregistrate 89 de apeluri la 112 legate de noul coronavirus, dintre acestea, cele mai multe – 14, au fost în București”, a declarat Horațiu Moldovan într-o conferință de presă susținută, duminică, la sediul MAI.
În ceea ce privește situația bolnavilor, până acum au fost înregistrate 13 cazuri, dintre care patru au fost declarate vindecate și externate.
„Celelalte sunt monitorizate medical, cei mai mulți nu prezintă simptome și au o stare generală bună. Avem și pacienți cărora li se acordă o atenție sporită, ca urmare a vârstei înaintate și care prezintă comorbidități și boli cronice asociate care le ridică riscul medical”, a mai spus secretarul de stat.
În România sunt 15 persoane în carantină instituționalizată și peste 12.700 în autoizolare