Antena 3 CNN Actualitate Cornel Penescu rămâne în arest. Hotărârea este definitivă

Cornel Penescu rămâne în arest. Hotărârea este definitivă

Cornel Penescu rămâne în arest. Hotărârea este definitivă
19 Mai 2009   •   15:49

Magistraţii au admis marţi recursul procurorilor la deciza de eliberare a finanţatorului echipei FC Arges, Cornel Penescu, sub control judiciar. Hotărârea este definitivă, astfel că Penescu rămâne în arest, avocaţii săi declarând că singura soluţie pentru ca acesta să mai fie pus în libertate rămâne acum cererea de eliberare pe cauţiune.

Pe 15 mai, magistraţii Tribunalului Argeş au acceptat cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cornel Penescu, a doua înaintată de avocaţii finanţatorului echipei FC Argeş.

În primă fază, Penescu a cerut judecătorilor să nu ia în considerare cererea, invocand faptul că avocaţii care îl reprezintă în instanţă mai au nevoie de timp pentru a aduna probe si a studia dosarul.

Cornel Penescu a fost audiat joi la sediul DNA Piteşti timp de aproape zece ore. În acelaşi dosar a fost audiat pentru nouă ore şi directorul de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, însă nu se ştie calitatea în care a fost audiat acesta.

Arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu, precum şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică au fost eliberaţi şi sunt cercetaţi în libertate. Ultima persoană eliberată în acest caz a fost arbitrul Aurelian Bogagiu, al cărui mandat de arestare nu a fost prelungit.

Antena3.ro

×
Cele mai noi știri
Parteneri
x close