Decizia Protecţiei Copilului de a deschide o anchetă în cazul copilului de doi ani le-a nemulţumit pe mama şi bunica acestuia.
Autorităţile vor face o evaluare a condiţiilor în care sunt îngrijiţi băieţelul şi sora sa de 12 ani.
Mama băiatului mai are patru copii, aflaţi în plasament la diverşi asistenţi maternali din judeţ.
"E o familie în dificultate, aflată în atenţia noastră. Dar este o familia agresivă, au fost luaţi cu forţa", a spus Maria Băhnăreanu, asistent social.
Minorul a fost găsit vineri de un echipaj de poliţie dormind pe marginea Drumului European 581, la ieşirea din municipiul Huşi. Alături de el erau mama şi bunica sa, ambele în comă alcoolică.