Antena 3 CNN Actualitate Copilul care a căzut în puţ este intubat şi ventilat mecanic. „E un caz fără precedent! Numai Dumnezeu ştie cum a stat el acolo”

Copilul care a căzut în puţ este intubat şi ventilat mecanic. „E un caz fără precedent! Numai Dumnezeu ştie cum a stat el acolo”

1 minut de citit Publicat la 16:43 27 Apr 2017 Modificat la 16:43 27 Apr 2017
o_1benqdome1i26272k669g1uac8.jpg
Sursa foto: Foto captura Antena 3

Copilul scos din puţ este un caz extrem de grav, fără precedent, cu risc de infecţie pulmonară, care ar putea cauza decesul, cu afectarea gravă a pielii din cauza frigului şi a umezelii, pentru că a stat mai bine de 10 ore cu jumătate de corp în apă, pentru news.ro, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu” din Capitală, Dan Enescu, precizând că numai Dumnezeu l-a ţinut în viaţă şi că şi-ar dori şi el să spună că este copil salvat.

"Este un caz foarte delicat. Numai Dumnezeu ştie cum a stat el acolo. Vă daţi seama, aproape 11 ore într-un puţ îngust, în frig, cu jumătate din corp în apă, înghiţind apă despre care nu ştim nimic, mă refer la calitatea acesteia. Mi-aş dori şi eu, din toată inima, să spun copil salvat, aşa cum am spus de zeci de mii de ori în cazul copiilor cu arsuri grave, cărora nimeni nu le mai dădea nicio şansă, poate nici chiar ştiinţa. Noi, doctorii, facem tot ceea ce este necesar într-un caz fără precedent", a spus profesorul Dan Enescu.

Medicul a adăugat că, de multe ori, organismul copiilor a reacţionat peste aşteptări în situaţii grave precum arsurile, dar la copilul scos din puţ, peste suferinţa pulmonară gravă, cu risc de infecţie masivă, care ar putea cauza decesul, pielea sensibilă a micuţului a fost afectată grav de frig şi umezeală.

"În acest moment, aşa cum am mai spus, cel mai mare risc, adică cel care ar putea provoca decesul, ar fi o infecţie pulmonară masivă. Dar sigur că pot fi şi alte suferinţe, inclusiv ale pielii, după ce copilul a stat 11 ore în frig şi umezeală. Faceţi, vă rog, un test şi vedeţi dacă puteţi sta în frig, în întuneric, într-un spaţiu îngust atâtea ore. Mie, ca adult, îmi este greu să mă văd rezistând. Dar, în viaţa mea, am văzut multe minuni", a mai spus profesorul Dan Enescu.

×
Etichete: Teleorman
x close