Antena 3 CNN Actualitate Un băiat de 9 ani din Suceava a ajuns la spital, în urma unui experiment preluat de pe YouTube

Un băiat de 9 ani din Suceava a ajuns la spital, în urma unui experiment preluat de pe YouTube

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 11:55 05 Iul 2021 Modificat la 11:55 05 Iul 2021
o_1f9qu10dk12lv144h3cogf11tpvb.jpg
Sursa foto: pixabay

Băiatul asista la experimentul făcut de câțiva prieteni mai mari, pe un drum comunal din Valea Moldovei, județul Suceava. Aceștia se aflau chiar în fața locuinței unui polițist. Copiii au văzut un experiment interesant pe YouTube, pe care au decis să îl pună în practică. 

Unul dintre copii a introdus, într-o sticlă, mai multe comprimate efervescente, a adăugat apă, după care a agitat bine recipientul. La un moment dat însă, sticla a explodat, iar un fragment din aceasta a ricoșat în piciorul băiatului de 9 ani, lovindu-l violent. Martorii au solicitat imediat ajutorul unei ambulanțe. 

Din cauză că băiatul acuza dureri și prezenta o plagă deschisă la picior, echipajul medical ajuns la fața locului a fost nevoit să îl transporte la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu „plagă tăiată superficial gleznă picior stâng”, scrie Adevărul
 

×
Etichete: Suceava
x close