Antena 3 CNN Actualitate Un copil de șase ani a dispărut în ape, lângă București. În căutarea lui au fost mobilizați zeci de scafandri, pompieri și polițiști

Un copil de șase ani a dispărut în ape, lângă București. În căutarea lui au fost mobilizați zeci de scafandri, pompieri și polițiști

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 12:25 01 Iul 2023 Modificat la 12:31 01 Iul 2023
Ialomita
Sursa foto: Antena 3 CNN

Tragedia s-a produs vineri seară, în timp ce copilul în prezent dispărut se juca cu un alt copil, de vârstă apropiată, pe malul apei.

 "Căutările continuă de aseară. Au venit noi echipaje de scafandri și de pompieri pentru a-l căuta pe băiețelul de șase ani.

El se juca pe malul râului împreună cu un alt copil, în momentul în care ar fi căzut în apă. Apa este extrem de adâncă în zona respectivă: cel puțin 15 metri, încă de la mal.

Citește și: Copil de trei ani, căzut de la etajul doi al unui bloc din Tâgu Jiu

De asemenea, sunt curenți puternici și este posibil ca aceștia să-l fi antrenat pe copil departe de locul tragediei.

Din acest motiv, căutările au fost extinse pe o zonă de cel puțin un kilometru în aval.

Pompierii intervin atât pe cursul apei, în bărci, cât și de pe mal. Condițiile de căutare nu sunt foarte bune, vizibilitatea în apă fiind zero", a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Vasile Marcu.

 

×
Etichete: copil Ialomița Snagov
x close