Antena 3 CNN Actualitate Un copil român de opt ani a murit înecat, în dreptul unei plaje din Bulgaria. Se afla în mare cu mama și fratele lui mai mic

Un copil român de opt ani a murit înecat, în dreptul unei plaje din Bulgaria. Se afla în mare cu mama și fratele lui mai mic

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 15:45 22 Aug 2023 Modificat la 14:43 23 Aug 2023

Raportul a fost depus marți dimineață, în jurul orei 8:43, la secția de poliție din Nessebar. Incidentul a avut loc într-o zonă nepăzită a plajei, între hotelurile Royal Park și Zornitsa. Copilul se ținea de o saltea atunci când a fost tras în larg de marea agitată.

Băiatul de opt ani a intrat în mare împreună cu mama și fratele său mai mic. La un moment dat, curenții l-au tras în larg pe copil, cu salteaua, mama lui nemaiputând să-l țină. Aceasta și-a cărat al doilea copil la mal și a cerut ajutorul oficialilor aflați pe jet ski-urile din apropiere.

Aceștia au ajuns la salteaua care era purtată în larg și au constatat că copilul se înecase.

Trupul său a fost adus de valuri pe plajă și urmează să fie dus pentru autopsie la Departamentul de Medicină Legală al Spitalului Universitar Multidisciplinar de Tratament Activ - Burgas, potrivit BTA.bg.

Salvamarii de pe coasta sudică a Mării Negre au declarat că, în ciuda vremii călduroase, este periculos să se intre în mare din cauza valurilor violente care se manifestă de câteva zile. 

×
x close