Antena 3 CNN Actualitate Copil plimbat 6 zile prin spitale din cauză că nu sunt paturi ATI

Copil plimbat 6 zile prin spitale din cauză că nu sunt paturi ATI

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 09:00 25 Oct 2020 Modificat la 09:00 25 Oct 2020
Copil plimbat 6 zile prin spitale din cauză că nu sunt paturi ATI

Ajunsă la spitalul din Arad familia fetiţei avea să treacă printr-o altă criză pentru că unitatea spitalicească nu este echipată cu staţie de terapie intensivă pentru copii.

Fetiţa confirmată pozitiv cu COVID-19 a ajuns la spitalul "Victor Babeş” din Timişoara unde i-a fost refuzat transferul la ATI din lipsa de paturi.

 "Din nefericire, noi nu am avut niciun loc liber şi cred că pănă la urmă a fost redirecţionat spre Oradea”, a precizat Cristi Oancea director Spital Boli Infecţioase Timişoara.

Timp de şase zile copilul a fost plimbat prin spitale, ca să ajungă să fie internat la Oradea.

"Copilul a venit cu o boală genetică, a cărei gravitate este dată de faptul că o serie de organe sunt afectate. Copilul este bine, respiră normal şi situaţia este sub control”, au precizat reprezentanţii de la unitatea spitalicească din Oradea.

Din ce în ce mai multe spitale din ţară rămân fără paturi pentru bolnavi, iar acest lucru poate conduce la adevărate drame.

La Mediaş, un bărbat în vârstă de 65 de ani infectat cu COVID-19 a decedat în timp ce aştepta eliberarea unui pat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean.

×
x close