Antena 3 CNN Actualitate Copil găsit dormind pe marginea drumului, alături de mamă şi bunică, aflate în comă alcoolică

Copil găsit dormind pe marginea drumului, alături de mamă şi bunică, aflate în comă alcoolică

<1 minut de citit Publicat la 23:54 24 Iun 2011 Modificat la 23:54 24 Iun 2011
Copil găsit dormind pe marginea drumului, alături de mamă şi bunică, aflate în comă alcoolică
Foto: sandrinio.ro
Un copil de doi ani a fost găsit, vineri după-amiază, de o patrulă de poliţişti şi jandarmi, în timp ce dormea pe marginea drumului european E581, la ieşirea din municipiul Huşi, alături de mama şi bunica lui, ambele aflate în comă alcoolică, transmite Mediafax.

Băieţelul dormea în şanţul de pe marginea drumului, fără a fi protejat în vreun fel, în pofida soarelui puternic şi a faptului că era expus riscurilor de a fi călcat de vreun autovehicul.

Cei trei au fost preluaţi de un echipaj SMURD şi transportaţi la Spitalul Municipal Huşi pentru îngrijiri medicale.

"Din ceea ce am reuşit să aflăm, femeile erau din Tătărăni şi, după ce au fost la târg la Huşi, au consumat băuturi alcoolice şi au plecat pe jos spre casă cu tot cu copil. La un moment dat, din cauza căldurii de afară, cele două femei au căzut în şanţ, copilul adormind lângă ele", a precizat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui va sesiza Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui pentru a declanşa o anchetă în acest caz, având în vedere riscurile la care este expus copilul.

×
x close