Paul, Flavius şi Andrei i-au întâlnit astfel pe jurnaliştii pe care îi urmăreau până acum la televizor.
Cei trei au venit astăzi la Bucureşti, unde au fost premiaţi de Guvernul României cu câte 10.000 de lei, ei spunând că îşi vor cumpăra câte un ATV din banii primiţi.
Banii le-au fost înmânaţi de către premierul Victor Ponta, care a arătat că, prin premiul oferit, a dorit să le transmită copiilor că "faptele bune sunt uneori răsplătite".
Ponta a auzit că unul dintre copii îşi dorea o bicicletă şi le-a spus că, deşi Guvernul nu le oferă câte o bicicletă drept recompensă, cu banii primiţi îşi pot cumpăra singuri. Doi dintre copii i-au spus însă prim-ministrului că au de gând să îşi cumpere câte un ATV, atunci când au fost întrebaţi ce vor face cu premiul în bani.
"Atenţie, ATV-ul este periculos, poate vă luaţi altceva", le-a recomandat premierul copiilor, însă aceştia şi-au menţinut decizia şi au declarat ulterior şi jurnaliştilor că îşi vor cumpăra ATV-uri.
Cei 140 de kosoni din aur au fost găsiţi de cei trei copii, în vârstă de 11 şi 12 ani, săptămâna trecută, într-un recipient din plastic ascuns într-o vizuină de vulpe, în Munţii Orăştiei, monedele fiind predate autorităţilor, care spun că banii au legătură cu o anchetă în desfăşurare.