Antena 3 CNN Actualitate Doi români din Germania au rămas fără cei şapte copii, după ce micuţii au fost luaţi de Protecţia Copilului

Doi români din Germania au rămas fără cei şapte copii, după ce micuţii au fost luaţi de Protecţia Copilului

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 14:37 06 Mai 2021 Modificat la 14:37 06 Mai 2021
o_1f50l3mjm1ngcoidbp9a214rhb.jpg
Sursa foto: Facebook / Sustinem familia Furdui

Petru și Camelia Furdui au primit vizita unor reprezentanți ai Protecției Copilului din Germania pe 26 aprilie 2021, care i-au ridicat pe cei patru copii care erau acasă în acel moment. Tot atunci, părinții au fost anunțați că ceilalți 3 copii vor fi preluați direct de la școală.

Camelia şi Petre Furdui sunt doi români care s-au cunoscut in Spania și s-au stabilit în Germania după căsătorie. Cuplul are șapte copii, cel mai mic fiind în vârstă de un an, iar cel mai mare având vârsta de 15 ani.

Senatorul Titus Corlățean a adresat o interpelare prim-ministrului Florin Cîțu și ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu prin care cere „intervenția urgentă” a autorităților române în acest caz. Acesta susține că angajații Protecția Copilului nu a oferit motivele reținerii copiilor și au apelat la „o serie de argumente verbale constrângătoarepentru voința părinților”.

Senatorul a prezentat și acuzația pe fondul căreia s-a demarat acțiunea: "Demersul are legătură cu fiul cel mare David de 15 ani și citez: o stare de nemulțumire a acestuia față de părinți".

 

Mama copiilor neagă acuzațiile și susține că procedurile legale nu au fost respectate de autorități și solicită intervenția autorităților din România, potrivit Evenimentul Zilei.

Partidul Alianța Renașterea Națională susține, într-un comunicat de presă, că cei șapte copii au fost despărțiți în trei grupuri:

"Durerea familiei a fost amplificată și de faptul că minorii au fost dispersați în trei grupuri diferite, inclusiv copilul de un an care a fost dat în plasament. Dezaprobăm și tacticile ilegale pe care autoritățile germane le-au folosit să separe copiii de la părinții lor". 

În jurul acestui caz s-a adunat o comunitate numeroasă care îi susține pe cei doi părinți. Pagina de Facebook „Sustinem familia Furdui” este apreciată de 1331 de persoane. Aici, oamenii cer să se facă dreptate familiei. 

Potrivit informațiilor furnizate de acest grup, părinții au reușit să vorbească cu o parte dintre copiii lor la telefon după o săptămână în care nu au mai știut nimic despre ei. De asemenea, cei doi au apelat la un avocat pentru reprezentarea în procesul care se desfășoară astăzi.

×
x close