Antena 3 CNN Actualitate Copii cu COVID, la o grădiniţă privată. Cine este politicianul care o deţine. Primăria a închis grădiniţa

Copii cu COVID, la o grădiniţă privată. Cine este politicianul care o deţine. Primăria a închis grădiniţa

Denisa Nedelcu
2 minute de citit Publicat la 13:20 02 Iul 2020 Modificat la 13:20 02 Iul 2020
o_1ec7ej2p91sf91h80d01j16107cb.jpg
Sursa foto: Hepta

"Pe data de 27 iunie a fost confirmat cu noul coronavirus un copil înscris la o grădiniţă particulară cu program prelungit din municipiul Iaşi. Acesta este contact direct cu un caz confirmat din familie şi, având în vedere apariţia unor uşoare simptome, a fost testat şi confirmat ulterior cu COVID-19", informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași, într-un comunicat de presă.

De asemenea, în acest caz toţi contacţii direcţi - copii, părinţi şi personal educativ - au fost izolaţi la domiciliu. Este vorba de toții preșcolarii și angajații acestei unități private de învățământ, mai arată Direcția de Sănătate Publică Iași.

"În urma apariţiei simptomelor la un alt copil înscris la aceeaşi unitate de învăţământ preşcolar, conform metodologiei a fost efectuată testarea acestuia. În cursul serii trecute, a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Ambii copii sunt internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase `Sfânta Parascheva` Iaşi, iar starea de sănătate este bună. În unitatea de învăţământ preşcolar au fost efectuate operaţiuni de igienizare şi acestea vor fi efectuate şi în perioada următoare", conform sursei citate.

Grădinița, administrată de un consilierul local PSD 

Cazurile de COVID-19 în rândul copiilor s-au înregistrat la grădiniţa privată "Prinţesa Anastasia" din zona Fortus, Iaşi. Grădinița este administrată de consilierul local PSD Daniela Iuliana Tăutu, potrivit bzi.ro. Unitatea privată s-a ales cu retragerea autorizaţiei de funcţionare, la decizia Primăriei. 

În plus, managerul grădiniţei, Daniela Tăutu, a declarat că unitatea privată este închisă în următoatele două săptămâni pentru igienizarea în totalitate a spațiilor, după confirmarea celor două cazuri de infectare cu Sars CoV-2.

"Sunt doi copii, astfel unul în gardă de acum trei zile, unul de ieri cu mama. Toți sunt testați pozitiv cu noul coronavirus. Copiii nu pun probleme", a declarat prof. dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Sfânta Parascheva" din Iași.

Conform declaraţiilor administratorii grădiniței, infecția ar fi plecat de la bunica bolnavă a unuia dintre copiii infectați cu coronavirus.

Cum a apărut virusul în unitate

"Fetiţa a intrat în contact, înainte de data de 22 iunie, cu o bunică venită probabil din Suceava. Ulterior, pe 29 iunie, am fost anunţaţi de către părinţi de faptul că fetiţa este confirmată pozitiv şi la fel unul dintre părinţi. Ulterior, un alt copil din grupă a prezentat simptome.

Noi ne-am asigurat în permanenţă că se respectă toate măsurile, părinţii aveau obligaţia, în declaraţia pe propria răspundere, să menţioneze dacă au intrat în contact cu vreun caz suspect de COVID-19, noi facem triaj epidemiologic la intrare, părinţii intră doar cu mască, copiii au papuci de schimb şi se dezinfectează la intrare pe mânuţe. (...) Având în vedere că este vorba de copii din aceeaşi grupă, nu a putut fi preîntâmpinat cel de-al doilea caz", a explicat managerul Daniela Tăutu.

Această grădiniţă particulară cu program prelungit din Iaşi a fost redeschisă pe 16 iunie şi, conform anchetei epidemiologice, la apariţia primului caz de coronavirus erau 26 de copii şi șase angajaţi. Acum, o acheta epidemiologică este în curs de desfăşurare.

Potrivit Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 28 din 11 iunie 2020, suprafaţa alocată unui copil la grădiniţă trebuie să fie mai mare de patru metri pătraţi, iar jucăriile care nu pot fi dezinfectate trebuie eliminate. În plus, copiii care vor avea temperatură mai mare de 37,3 grade vor fi izolaţi într-o cameră specială. La rândul lor, educatorii trebuie să poarte măşti de protecţie pe care să le înlocuiască din patru în patru ore.
 

×
x close