Antena 3 CNN Actualitate Românii care pot fi numiți îngeri. Au adoptat patru frați iar acum viața lor pare desprinsă din povești

Românii care pot fi numiți îngeri. Au adoptat patru frați iar acum viața lor pare desprinsă din povești

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:29 01 Dec 2021 Modificat la 12:29 01 Dec 2021
Românii care pot fi numiți îngeri. Au adoptat patru frați iar acum viața lor pare desprinsă din povești

Ana și Andi au adoptat patru frați abandonați. Acum sunt pe deplin fericiți și spun că trăiesc o viață ca în povești. 

Procesul de adopție a durat trei ani. 

”Am primit patru scrisori de la Tribunalul Sibiu, cu Hotărâre Judecătorească. Nu am știut dacă este pozitiv sau negativ. Dar am deschis și am descoperit că suntem familia Fronius. Copiii au fost adoptați complet”, povestește fericit tatăl. 

Acesta este începutul oficial al familiei Fronius. În realitate însă, povestea lor a început în momentul în care au primit un telefon prin care erau anunțați că patru frați au nevoie de părinți iubitori. Ana și Andi și-au învins frica și au hotărât să formeze o familie împreună. Iar de atunci totul s-a schimbat. Viața lor pare acum ruptă din povești. Sunt înconjurați doar de iubire, zâmbete și momente emoționante. 

”Dintr-o dată am hotărât să adoptăm patru copii, după ce au trecut 10 ani de căsătorie și 5 ani de infertilitate și de dorință aprinsă să avem proprii copii”, povestește Ana. 

Ana și Andi s-au cunoscut în 2006, în România și a fost dragoste la prima vedere. După un an au spus da în fața ofițerului de stare civilă și s-au mutat în Germania. 

După o lungă luptă cu infertilitatea, cei doi s-au întors în România și au pornit procesul de adopție. 

După alți cinci ani, au primit un telefon care le-a schimbat viața. 

”Pentru mine mama și tata înseamnă o familie. Și așa de frumos pentru noi că ne pot îngriji și că putem fi împreună cu ei. Și pe frățiorii mei îi ador și pentru mine este ca o comoară”, spune una dintre fetițele cuplului. 

Ana și Andi speră ca povestea lor de viață să îi inspire și pe alții. 

”Fetiței mari i-am dat numele Hope, care înseamnă speranță, pe lângă prenumele principale pe care le-am păstrat, pentru că am considerat că erau destul de mărișori copiii și erau deja învățați și nu aveau nume urâte. De fapt, foarte frumoase. Și de asta le-am păstrat.

Deci fata cea mare se numește Hope, a doua fată se numește Grace, care înseamnă ”har”, iar a treia fetiță se numește Joy, care înseamnă bucurie, iar băiețelul se numește David, care înseamnă ”preaiubit” sau ”drag”. 

Consider eu că este foarte important că ambii parteneri să fie de acord cu adopția copilului. O să vină perioade șlefuitoare și automat o să vină reproșuri din partea celui care nu este de acord cu adopția”, subliniază tânăra mămică. 

Acum, familia s-a extins cu încă un membru. Este vorba despre Max, un ciobănesc german care și-a găsit repede locul în familia Fronius. 

×
x close