Locul respectiv se află în pădure, în apropierea localității tulcene Plauru.
Imaginile filmate de echipa Antena 3 CNN lasă să se vadă copaci rupți, zone de teren arse și chiar resturi metalice.
Asta, în condițiile în care echipele de căutare ale MApN au cercetat zona în cursul zilei de miercuri și au ridicat rămășițele dronei, pentru a stabili dacă aceasta aparținea, într-adevăr Rusiei.
"Am reușit să găsim locul în care acest aparat ar fi căzut în pădure. Ei bine, se pare, potrivit imaginilor, că ar fi vorba despre un aparat de dimensiuni mari, judecând după aparentele urme la impactul cu solul.
Aici s-a format și un crater, care a fost acoperit, se pare, cu paie și cu foarte multe crengi. Tot aici am găsit și câteva bucăți din această dronă. Am găsit și foarte mult carbon, dar și șuruburi care au rămas aici după ce anchetatorii au plecat.
Mai mult decât atât, după acest impact, copacii au ars, au fost practic doborâți, mulți dintre ei, și se văd foarte multe crengi în zonă.
Vă spuneam că zona este una destul de mare, așa că ne gândim la un aparat de dimensiuni mari. Cei de la MApN s-au retras în jurul orei 18, spunând că în acest moment zona este sigură, că nu există niciun pericol", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Smereca.