Sunt regulile de bază ale pompierilor pentru zilele în care bisericile vor fi arhipline de credincioşi.
Luna trecută, aproape 500 de avertismente au dat autorităţile pentru că preoţii nu s-au îngrijit şi de siguranţa enoriaşilor. O anchetă realizată de Observator a arătat încă din luna august că aproape 1.000 de locaşuri de cult, la nivel naţional, nu doar că nu respectă normele, ba chiar funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu. Unele şi de aproape zece ani, sub nasul autorităţilor, cum e Complexul monahal Dorna Arini, ridicat de ÎPS Teodosie.
Pompierii mai recomandă scoaterea covoarelor din biserici pe durata slujbelor şi supravegherea lumânărilor aprinse, după terminarea liturghiei.