ANPC a amendat cu 50.000 lei restaurantul McDonald’s Unirii, din București, după ce inspectorii au descoperit nereguli care le pot pune viaţa în pericol consumatorilor.
În urma controalelor desfăşurate azi, inspectorii au constatat că frişca vegetală era comercializată ca frişcă naturală, iar somonul servit în preparatele pregătite pentru micul dejun nu avea culoarea corespunzătoare.
Mai mult, perdeaua şi tavanul din camera frigorifică erau acoperite de gheaţă, lucru care este neconform cu normele fito-sanitare.
Următorul restaurant vizat de ANPC este McDonald’s Virtuții, iar rezultatele vor fi publicate curând.
Citeşte şi: Mâncare mucegăită şi pereţi cu igrasie, la un afterschool din Bucureşti. Inspectorii ANPC au închis locaţia
„Există, da, o acțiune în zona Unirii, rezultatele le vom comunica când centralizăm datele”, a precizat, pentru Economedia, președintele ANPC, Horia Constantinescu.
La începutul lunii, restaurantele McDonald’s Romană și KFC Romană au fost amendate cu 15.000 lei, pentru neconcordanțe între gramajul de prezentare al produselor și gramajul efectiv al produselor vândute.
"Pentru McDonald’s în România siguranța consumatorilor și satisfacția acestora sunt extrem de importante. Compania impune standarde stricte de siguranță alimentară în toate restaurantele McDonald’s. Acest lucru este posibil datorită procedurilor standardizate, care se aplică pentru a asigura calitate în prepararea și servirea produselor din meniu.
În ceea ce privește inspecția efectuată de ANPC din data de 25 ianuarie 2023 la restaurantul McDonald’s Unirea și situația constatată, asigurăm consumatorii că McDonald’s folosește pentru prepararea produselor sale frișcă din smântână de origine exclusiv animală, fără adaosuri de grăsimi vegetale. De asemenea, McDonald’s comunică transparent și pune la dispoziția consumatorilor informații detaliate despre proveniența ingredientelor folosite, atât în restaurante, cât și pe website-ul companiei și în aplicația de mobil.
Totodată, compania atrage atenția asupra faptului că informațiile preluate în mod eronat de o serie de publicații privind calitatea ingredientelor folosite și mentenanța camerei frigorifice nu sunt fondate, nefiind identificate neregularități în urma acestui control efectuat de autorități", se arată într-un comunicat al companiei McDonald’s în România.