În cadrul unui proiect desfăşurat pe durata a patru ani, CFR SA şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport vor întreprinde lucrări de modernizare a instalaţiilor de centralizare electromecanică în 19 staţii de cale ferată, informează
Mediafax. Valoarea contractelor de finanţare este de 258,7 milioane lei, cu TVA, (60 milioane euro).
"Prin modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică (CEM) cu echipamente de ultimă generaţie se va asigura un grad sporit de siguranţă, prin îmbunătăţirea acţiunilor de comandă, de control şi de manevră a trenurilor în 19 staţii (Mihăileni, Nădejdea, Livezi Ciuc, Lunca de Sus, Lunca de Mijloc, Ghimeş, Palanca, Simbrea, Goioasa, Asău, Dofteana, Târgu Ocna, Cliciova, Mănăştiur, Făget, Margina, Costeiu, Holdea şi Dobra)", se arată într-un comunicat al CFR SA.
Durata totală de valabilitate a celor două proiecte, în cadrul perioadei de eligibilitate POS-T, este până la 31 decembrie 2015. Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană (71,12%), prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat (28,88%).