Ancheta în cazul omului de afaceri agresat într-o parcare subterană din Sectorul 1 al Capitalei şi apoi băgat cu forţa într-o maşină continuă și s-a extins până în Republica Moldova. Fapta s-a petrecut la începutul lunii mai, iar vineri polițiştii au făcut şase percheziţii, două în judeţul Galaţi şi patru în Republica Moldova. Au fost ridicate două persoane care sunt cercetate.
”La data de 19 iulie 2024 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, două în judeţul Galaţi şi patru pe teritoriul Moldovei, la adresele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei citată de news.ro.
Sursa citată a precizat că, în 2 mai 2024, Poliţia Capitalei - Secţia 2 a fost sesizată, de către un agent de pază al unui complex de locuinţe din Sectorul 1, despre faptul că un bărbat ar fi fost introdus într-o autoutilitară, împotriva voinţei sale.
”În urma activităţilor specifice, la scurt timp, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, a fost găsită de către poliţişti din cadrul Secţiei 6, pe o stradă din Sectorul 1. Cercetările au fost preluate de către Serviciul de Investigaţii Criminale. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că, la aceeaşi dată, în timp ce bărbatul, în vârstă de 33 de ani, se afla în parcarea subterană a imobilului în care locuieşte, prin ameninţare şi constrângere fizică, l-ar fi introdus într-un autoturism, deplasânu-se într-un loc izolat unde ar fi continuat să-l agreseze fizic, sustrăgându-i mai multe bunuri.
”În vederea probării materialului probator, la data de 19 iulie a.c. au fost puse în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară, două în judeţul Galaţi şi 4 pe teritoriul Republicii Moldova. În urma acestora, au fost depistaţi 2 suspecţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal”, a mai transmis Poliţia Capitalei.