Antena 3 CNN Actualitate Consumatorul român se va îndrepta către alimentele mai ieftine

Consumatorul român se va îndrepta către alimentele mai ieftine

<1 minut de citit Publicat la 21:52 26 Oct 2008 Modificat la 21:52 26 Oct 2008
Consumatorul român se va îndrepta către alimentele mai ieftine
După ţările europene şi românii vor trebui să facă economii la achiziţionarea alimentelor şi a băuturilor. Astfel produsele mai ieftine vor fi prima alegere a consumatorului român în momentul în care îşi va face aprovizionarea, anunţă Gândul. Firmele din aceste domenii vor avea costuri mai mari pe fondul înăspririi condiţiilor de creditare, iar consumatorul final va fi direct afectat de această criză financiară.
Vânzările de alimente vor scădea cu aproximativ cinci procente, iar consumatorul român îşi va schimba obiceiurile de cumpărare orientându-se către produsele mai ieftine, sunt de părere experţii citaţi de Gândul. Totuşi, potrivit aceleiaşi surse, nu sunt aşteptate scumpiri ale cărnii de porc anul acesta, doar în preajma sărbătorilor de iarnă preţurile pentru acest produs urmând să se majoreze uşor.
Antena3.ro

×
x close