Antena 3 CNN Actualitate Consultări între sindicaliştii CFR şi Ministerul Transporturilor. Greva feroviară nu este exclusă

Consultări între sindicaliştii CFR şi Ministerul Transporturilor. Greva feroviară nu este exclusă

<1 minut de citit Publicat la 09:41 29 Ian 2009 Modificat la 09:41 29 Ian 2009
Consultări între sindicaliştii CFR şi Ministerul Transporturilor. Greva feroviară nu este exclusă
Bugetul pe 2009 şi celeleate măsuri legate de salarii sunt aşteptate de sindicalişti. Mulţi dintre ei anunţă reluarea conflictelor de muncă dacă salariile nu le vor fi majorate.
Sindicatele feroviare se întâlnesc, joi, cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, pentru a discuta despre reînnoirea contractului colectiv de muncă, ce expiră la finele lunii.
Sindicaliştii cer aplicarea salariului minim de 600 de lei, păstrarea locurilor de muncă, dar şi alocarea de la stat a cel puţin 500 de milioane de lei pentru infrastructură.
În cazul în care nu vor cădea la înţelegere cu reprezentanţii Ministerului, sindicatele din CFR ameninţă că nu vor semna noul contract de muncă şi vor relua acţiunile de protest.
De cealaltă parte, ministrul Transporturilor vrea uniformizarea salariilor în toate societăţile de căi ferate.
Înainte de consultări, Gheorghe Popa, preşedintele Federaţiei Sindicale Mişcare şi Comercial CFR, a declarat că nu se poate pune problema disponibilizărilor în masă la CFR în acest moment. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, aproximativ 70.000 de angajaţi ar rămâne fără slujbă.
Gheorghe Popa a precizat că, dacă nu vor fi respectate cererile sindicaliştilor, nu este exclusă posibilitatea declanşării grevelor.

Antena 3

×
x close