Antena 3 CNN Actualitate Constantinescu: Lui Băsescu trebuie să-i arătăm ieşirea pe uşa din dos a istoriei

Constantinescu: Lui Băsescu trebuie să-i arătăm ieşirea pe uşa din dos a istoriei

2 minute de citit Publicat la 16:24 14 Iul 2009 Modificat la 16:24 14 Iul 2009
Constantinescu: Lui Băsescu trebuie să-i arătăm ieşirea pe uşa din dos a istoriei
Fostul preşedinte Emil Constantinescu l-a atacat, luni, pe Traian Băsescu, în discursul de la evenimentul de lansare a programului politic al candidatului PNL la prezidenţiale, spunând că ar trebui să i se arate actualului şef al statului ieşirea pe uşa din dos a istoriei.

"Dacă dorim un preşedinte asemănător şefilor de state din Uniunea Europeană şi nu cu unul tipic regimurilor oligarhice, atunci trebuie să alegem între două profiluri de preşedinte complet diferite. Mizeria morală a societăţii româneşti, care ne apasă din ce în ce mai mult, pleacă de la faptul că o mare parte a opiniei publice a acceptat o neruşinată manipulare", a spus Constantinescu.

Fostul preşedinte a menţionat că "numai printr-o manipulare s-a putut accepta promovarea la cea mai înaltă funcţie a statului a unei personalităţi care are exact profilul contrar celui de care România are nevoie".

"Numai prin manipulare un nomenclaturist şi un colaborator permanent al Securităţii a putut fi prezentat ca un luptător împotriva comunismului şi a Securităţii din care el însuşi a făcut parte. Numai printr-o manipulare un personaj inculpat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel mai mare proces de corupţie din România - proces suspendat prin tertipuri juridice, luate în considerare a calităţii sale de preşedinte - poate fi prezentat ca un luptător împotriva corupţiei. Ascensiunea sa la cea mai înaltă funcţie în stat a fost posibilă numai printr-un şantaj politic şi moral gândit şi pus la cale de un grup de intelectuali din societatea civilă", a susţinut fostul şef de stat.

El a menţionat că "este momentul ca românii să spună ŤNuť unui astfel de personaj şi să-i arăte ieşirea pe uşa din dos a istoriei", scrie Mediafax.

"În 2009, avem ocazia să alegem bine şi să-l delimităm atât de răul cel mare, cât şi de răul cel mic. Cel care îşi lansează proiectul politic astăzi, Crin Antonescu, nu este legat de niciunul dintre păcatele atât de răspândite în peisajul postdecembrist. Nu a fost nomenclaturist sau activist comunist, nu s-a compromis în favoarea acelui regim, nu a colaborat cu Securitatea şi nu poate fi folosit sau şantajat de niciunul dintre oamenii ei, nu a fost acuzat nici măcar în NUP de corupţie, deşi a ocupat timp de patru ani o funcţie de răspundere ministerială, nu are afaceri necurate cu grupuri de interese economice", a continuat Emil Constantinescu.

El a mai spus că, "dacă Traian Băsescu a făcut un lucru bun în dezastruosul său mandat, atunci a fost acela că a strâns în jurul său intelectuali cu suflet de slugă".

"Carol al II-lea, Gheorghiu Dej sau Ceauşescu au reuşit şi ei. Poate că singura diferenţă este că, în celelate trei regimuri, valoarea intelectuală era mai mare şi, de asemenea, că cei de astăzi puteau să opteze pentru a-şi realiza cariera într-un sistem democratic. Dacă Traian Băsescu a identificat în societatea civilă pe cei cu mentalitatea de linguşitori şi profitori, noi va trebui să-i identificăm pe aceia care mai cred în valorile morale şi sunt gata să lupte pentru ele", a apreciat Constantinescu.

El a subliniat că Antonescu a dat dovadă de "maturitate" politică şi că succesul lui Crin Antonescu nu e numai problema PNL, este şi o verificare la zi a conştiinţei pentru societatea civilă.

"Să-l sprijinim cu toate forţele noastre! Victoria lui Crin Antonescu va fi victoria noastră şi pentru mulţi ani de acum înainte istoria României", a conchis Emil Constantinescu.
Antena3.ro

×
x close