"Am aflat cu surprindere și profundă tristețe că astăzi a încetat din viață Constantin Nicolescu, fost președinte al Consiliului Județean și al PSD Argeș.
A fost un profesionist apreciat în domeniul său de activitate - auto - și un politician respectat.
Și-a dedicat întreaga pregătire și experiență profesională și politică județului Argeș, județ pe care l-a reprezentat ca senator și în Parlamentul României.
Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente de grea încercare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se menţionează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD Argeş.
Un mesaj de condoleanţe a fost transmis şi pe pagina de Facebook a CJ Argeş.
"Constantin Nicolescu a făcut parte din istoria administrativă şi politică a acestui judeţ, dar şi la nivel naţional.
A fost prefect al judeţului Argeş, senator în Senatul României şi preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, dar şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD", se arată în postare.
Constantin Nicolescu a condus organizaţia PSD Argeş din 2005 până în 2014.