Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, marţi, că a decis să mute unele servicii din cadrul instituţiei pe care o conduce într-un mall din oraş. Printre acestea se numără Serviciul de Impozite şi Taxe, Centrul de Informare Cetăţeni, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.
Edilul a ţinut să precizeze că acest lucru se întâmplă în mai multe oraşe din lume. În plus, susţine Mazăre, primăria Constanţei nu va plăti nimic pentru acele spaţii timp de cel puţin şase luni.
"Cei de la mall au avut ideea asta, ea este practicată în mai multe mall-uri din lume, am înţeles că se întâmplă şi în câteva oraşe din ţară. Cert este că au venit cu propunerea ca să ne ofere gratuit aceste spaţii unde să comasăm toate serviciile", a declarat Radu Mazăre, citat de
Mediafax.
"Vor face şi un management de gestionare a cozilor, care sper eu să nu mai fie, în sensul că omul va primi un bileţel, se va duce se va plimba prin mall, va bea o cafea şi va cumpăra ceva şi pe plasmă, în mall, va fi afişat rândul pe care el îl are şi dacă s-a ajuns la rândul respectiv. Este o chestiune mult mai civilizată pentru cei de la mall este un beneficiu şi pentru ei, chiar dacă nu încasează vreun ban pentru aceste spaţii, însă va fi un trafic mai mult de oameni, va fi o zonă cu un interes mai mare şi un potenţial mai mare pentru ceilalţi care au magazine în mall", a mai spus Mazăre.
Primarul a mai precizat că, prin această mutare, Primăria realizează şi o economie, întrucât pentru unele sedii în care funcţionau serviciile mutate la mall era plătită o chirie. El a menţionat că i-ar conveni să mute şi Primăria în mall.
"M-aş muta şi eu aici, la aglomeraţia în care stau funcţionarii Primăriei câte patru - cinci claie peste grămadă, câte zece în birouri, sigur că ne-am muta într-un loc mult mai civilizat", a mai spus primarul Constanţei.