Un ajutor de mecanic de locomotivă, în vârstă de 44 de ani, a murit, luni seară, după ce locomotiva unui tren de marfă care transporta aluminiu a luat foc. Incidentul s-a produs în apropierea localităţii constănţene Târguşor, pe linia de cale ferată ce leagă Tulcea de Medgidia, care nu este electrificată.
"Am fost anunţaţi că locomotiva diesel a unui tren de marfă, care transporta aluminiu, a luat foc, din motive deocamdată necunoscute, iar garnitura a fost oprită între Medgidia şi Târguşor, pe câmp", a declarat pentru Mediafax Dorin Maier, directorul Diviziei "Infrastructură" din cadrul Regionalei CFR Constanţa.
Mai multe echipaje de pompieri, precum şi un echipaj de la descarcerare, s-au deplasat la faţa locului. Pompierii au stins flăcările şi au scos corpul ajutorului de mecanic din sala maşini.
Potrivit martorilor, bărbatul a intrat în sala maşini a locomotivei, după ce au fost decuplate vagoanele, pentru a încerca să stingă incendiul. În acel moment s-ar fi produs o explozie, probabil de la rezervoarele cu motorină.
În urma incidentului, traficul feroviar nu a fost perturbat.
Procurorii din Medgidia au deschis o anchetă, împreună cu inspectorii de muncă, pentru a stabili dacă se face cineva vinovat de producerea acestei tragedii.
Antena3.ro