Un puternic incendiu de mirişte a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 14, în localitatea Vadu, judeţul Constanţa. Nici până la ora 24, pompierii nu au reuşit să stingă focul. Pe anumite porţiuni, flăcările ajung şi la zece metri înălţime.
Mai multe autospeciale ale pompierilor încearcă să stingă incendiul. Operaţiunea este îngreunată de vânt, care bate cu putere şi împrăştie flăcările în zonă, potrivit corespondentului Antena 3, Anca Medrea.
Martorii spun că flăcările se extind cu repeziciune. Pompierii se luptă de ore bune să stingă focul, însă spun că este vorba de un incendiu necontrolat.
După aproape zece ore de la declanşarea incendiului, arseseră circa 300 de hectare din cele aproape 1.000.