Antena 3 CNN Actualitate Constanţa. Un copil a căzut din autobuz, după ce s-a jucat la sistemul de siguranţă al maşinii

Constanţa. Un copil a căzut din autobuz, după ce s-a jucat la sistemul de siguranţă al maşinii

<1 minut de citit Publicat la 00:00 28 Iul 2011 Modificat la 00:00 28 Iul 2011
Constanţa. Un copil a căzut din autobuz, după ce s-a jucat la sistemul de siguranţă al maşinii
Foto: Antena 3
Un băiat din Constanţa şi-a terminat călătoria cu autobuzul care circulă pe linia 42 înainte ca acesta să ajungă în staţie. Copilul împreună cu mai mulţi prieteni s-au jucat la sistemul de siguranţă al maşinii, iar într-o curbă uşa s-a deschis, iar băiatul a aterizat pe asfalt şi s-a lovit la cap.

Băieţelul de 9 ani a scăpat cu viaţă după ce a căzut din autobuz. Medicii au sosit imediat la faţa locului şi i-au acordat primul ajutor, apoi l-au dus de urgenţă la spital.

"Copilul era conştient, prezenta un traumatism cranio-cerebral", a declarat dr Rodica Mîndruţă, medic UPU.

În timp ce medicii tratau rănile copilului, politiştii şi conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun verificau împrejurările în care s-a produs accidentul.

"Facem cercetări cu privire la producerea unui accident de circulaţie cu un minor care a căzut din autobuz. Vom stabili dacă şoferul a circulat cu uşile deschise sau minorul a acţionat sistemul de deschide a uşilor din interior", a precizat agent-şef Florin Olteanu.

Aparatul etilotest a arătat că şoferul autobuzului nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a porni în cursă.

×
Etichete: autobuz cadere copil
Parteneri
x close