Antena 3 CNN Actualitate Constanţa. Localităţile Gârliciu şi Ciobanu, unde s-a spart un dig, nu au fost inundate deocamdată

Constanţa. Localităţile Gârliciu şi Ciobanu, unde s-a spart un dig, nu au fost inundate deocamdată

1 minut de citit Publicat la 10:17 11 Iul 2010 Modificat la 10:17 11 Iul 2010
Constanţa. Localităţile Gârliciu şi Ciobanu, unde s-a spart un dig, nu au fost inundate deocamdată

Localităţile constănţene Gârliciu şi Ciobanu, unde sâmbătă seara s-a spart un dig, nu au fost inundate până duminică dimineaţa, însă aproximativ 60 de persoane au fost evacuate din zonele care ar putea fi afectate, informează Mediafax.

În urma producerii unei breşe în digul Gârliciu-Ciobanu, aparţinând Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), zeci de persoane din cele două localităţi au fost evacuate, sâmbătă seară.

Primarul localităţii Gârliciu, Constantin Cimpoiaşu, a afirmat, duminică dimineaţă, că inundaţiile nu au ajuns încă la locuinţele din comună şi că a fost realizat un dig de patru metri pentru a proteja drumul judeţean 222, care face legătura între Gârliciu şi Hârşova.

De asemenea, primarul din Ciobanu, Ioan Suciu, a declarat că apa nu a ajuns în localitate, aflându-se la aproximativ şapte kilometri de comună. Totuşi, autorităţile au luat măsura evacuării mai multor persoane, din zone care ar fi în pericol de inundare.

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a declarat că, sâmbătă, au fost evacuate aproximativ 60 de persoane din 26 de gospodării din localităţile Gârliciu şi Ciobanu, locuinţe aflate în zona inundabile. De asemenea, apele ar putea afecta mii de hectare de culturi agricole din cele două localităţi.

El a afirmat că probleme ar putea apărea şi în localitatea Vadu Oii, acolo unde apa s-a infiltrat în dig. Autorităţile au decis evacuarea preventivă a aproximativ 15 persoane care au locuinţe în apropierea digului.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, autorităţile au fost sesizate sâmbătă, în jurul orei 17.00, despre producerea unei breşe în digul Gârliciu-Ciobanu, aparţinând ANIF.

ISU Dobrogea a intervenit, sâmbătă, în zona afectată din Gârliciu, cu două autospeciale, o barcă şi 20 de subofiţeri de la Staţia de Pompieri Hârşova şi s-a dispus deplasarea în cele două localităţi a zece subofiţeri şi a două bărci din cadrul Detaşamentului Palas Constanţa şi a unui camion cu zece subofiţeri şi o barcă din cadrul Detaşamentului Cernavodă.

Totodată, Primăria Gârliciu a mobilizat 300 de voluntari, iar Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa a avut echipe în teren cu 2.000 de saci pentru realizarea digului. De asemenea, la această acţiune au fost prezenţi jandarmi şi poliţişti de frontieră.

Foto: Antena 3

Antena3.ro

×
x close