Potrivit unor surse din educaţie, şedinţa CNE s-a desfăşurat în cvorum, în cadrul acesteia fiind analizat raportul Comisiei tehnice, informează Agerpres.
Comisia tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Etică (CNE) a decis în data de 26 iulie că procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat.
Procurorul general a fost audiat săptămâna trecută la CNE în legătură cu acuzaţiile de plagiat din teza de doctorat.
Laura Codruţa Kovesi afirma după audierea de la CNE că acuzaţiile nu sunt reale, punctul său de vedere care demonstrează acest fapt fiind prezentat Consiliului.