Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, sâmbătă, participarea Capitalei la un proiect cu fonduri europene ce presupune realizarea unui sistem de transport suspendat, cu telecabine.
Proiectul de hotărâre privind participarea Bucureştiului la acest proiect european, aflat pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de sâmbătă, a fost aprobat cu 30 de voturi "pentru" şi 15 abţineri.
Bucureştiul a fost invitat, în februarie, de către compania Overland Transport Systems (OTS) din Anglia, urmare a unei recomandări a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, invitaţia de a participa la proiectul "Overland Transport Systems - Sisteme de Transport Suspendate".
Astfel, Bucureştiul poate aplica pentru fonduri europene în vederea realizării unui sistem de transport suspendat, ce are capacitatea să transfere un mare număr de călători în interiorul şi împrejurul oraşului, potrivit hotărârii adoptate sâmbătă de CGMB.
Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că este importantă participarea Bucureştiului la obţinerea proiectului, precizând că s-ar putea plimba "politicienii, ca să ajungă mai repede la serviciu" sau "curajoşii".
Edilul şef al Capitalei a spus că atunci când a auzit de planul cu transportul suspendat rapid, l-a bufnit râsul şi a avut reţineri, însă Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că acest lucru ar rezolva multe probleme, iar pentru asta sunt puşi la dispoziţie mulţi bani, aşa că trebuie "să încercăm să vedem ce se întâmplă".
"Este o hotărâre a Uniunii Europene prin care s-a ajuns la concluzia că acest lucru ar rezolva multe probleme şi pentru acest lucru există o finanţare mare. Hai să încercăm să vedem ce se întâmplă. Dacă vom putea să o facem, încă nu se ştie unde. Ar putea să se întâmple maxim două lucruri: unul ar fi că o să se plimbe numai politicienii, să ajungă mai repede la serviciu, iar cel de-al doilea că se vor plimba curajoşii", a mai spus Sorin Oprescu.
Primarul a subliniat că este importantă participarea municipalităţii la acest proiect.
Directorul Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din Primăria Capitalei, Ion Dedu, arăta că se oferă municipalităţii posibilitatea de a participa la selecţia organizată la Bruxelles, implementarea proiectului fiind condiţionată de decizia reprezentanţilor de la Bruxelles.
"Dacă Bucureştiul va fi selectat pentru implementarea proiectului, municipalitatea va aplica pentru obţinerea finanţării puse la dispoziţie de Uniunea Europeană", a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, Ion Dedu.
Alături de Bucureşti, alte trei oraşe au fost propuse pentru implementarea acestui proiect, respectiv Cluj-Napoca, Budapesta şi Chişinău.
Proiectul pilot are în vedere un traseu pe o distanţă de maxim 10 kilometri. Cabinele vor putea să transporte cel mult patru persoane sau un scaun cu rotile şi o persoană, maxim două. Greutatea maximă ce va putea fi transportată este de 400 de kilograme, viteza medie de transport, de 50 de kilometri pe oră, iar numărul maxim al călătorilor transportaţi pe oră, pe fiecare direcţie de mers - de aproximativ 5.000 de persoane.
"ţinând cont de faptul că reţeaua este în dezvoltare, ea va oferi o varietate de destinaţii pe măsură ce avansează, dar, în comparaţie cu traficul rutier urban, pe căile suspendate se va rula neîntrerupt către staţia de destinaţie aleasă. Sistemul va fi proiectat la cele mai înalte standarde de siguranţă şi va fi rapid, confortabil şi energo-eficient (sistem electric)", se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre de Consiliu General, adoptat sâmbătă.
Telecabinele vor utiliza o sursă electrică externă, acestea urmând să se succeadă la o distanţă de 10 metri. Toate cabinele vor fi echipate cu instalaţie de încălzire, aer condiţionat, cu camere de supraveghere video în interior sau în exterior.
"Selecţia destinaţiei se va face prin atingerea tastelor pe un ecran sau prin recunoaşterea vocii", se mai arată în document.
Potrivit lui Dedu, linia - traseu va fi parte a unei reţele urbane înscrise într-un areal situat de-a lungul şi deasupra străzilor şi cursurilor de ape, la o înălţime medie de 10 - 15 metri de nivelul solului.
Liniile - traseu se ramnifică şi coboară în zona punctelor de oprire intens circulate, care vor avea acces uşor, fie de la nivelul străzii ce are corespondent traseul, fie în incinta marilor centre comerciale, a gărilor, a terminalelor de aeroporturi, sau alte pucte pe care municipalitatea le va stabili.
"OTS va completa sistemele de transport urban existente şi va funcţiona de-a lungul liniilor de cale ferată, tramvaie, autobuze, furnizând schimburi intermodale, ca în cazul transferului de la un sistem de transport la altul", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
Dacă proiectul va fi votat de consilierii generali, municipalitatea va aplica pentru obţinerea fondurilor, urmând să primească un răspuns în luna iunie 2013.