Antena 3 CNN Actualitate Consilierul guvernatorului BNR: Nu mi se pare nimic în neregulă la contractul dintre CEC şi Ioana Băsescu. Ponta: E o părere personală, de prieten

Consilierul guvernatorului BNR: Nu mi se pare nimic în neregulă la contractul dintre CEC şi Ioana Băsescu. Ponta: E o părere personală, de prieten

M.T.
1 minut de citit Publicat la 19:42 29 Noi 2013 Modificat la 19:42 29 Noi 2013
Consilierul guvernatorului BNR: Nu mi se pare nimic în neregulă la contractul dintre CEC şi Ioana Băsescu. Ponta: E o părere personală, de prieten
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, spune că a văzut contractul dintre CEC şi Ioana Băsescu pentru creditul de un milion de euro şi i se pare în regulă.

Vasilescu precizează însă că e vorba doar de o opinie personală, dosarul urmând să fie verificat de o comisie trimisă de BNR.

Banca Naţională face o inspecţie de conformitate iar, dacă se găsesc nereguli la acordarea creditului, CEC ar putea să garanteze din visteria proprie împrumutul acordat fiicei preşedintelui.

„Am căpătat de la jurnalişti acest contract, l-am citit şi mie, ca jurist, nu mi s-a părut nimic în neregulă la el. Banca centrală a luat decizia să facă o comisie care să meargă la CEC şi să facă o inspecţie de conformitate, în sensul de a vedea în ce măsură acest contract este în conformitate cu normele legale şi în ce măsură nu există un risc reputaţional pentru bancă”, a spus Vasilescu.

În acelaşi timp, premierul Victor Ponta consideră că declaraţia consilierului BNR trebuie privită doar ca „o părere personală”.

„Domnia sa şi-a exprimat o părere personală, lucru pe care îl apreciez foarte tare. Părerile personale sunt importante. În acelaşi timp, domnia sa a vorbit ca prieten”, a afirmat Ponta.

De asemenea, preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a comentat pe marginea creditului acordat Ioanei Băsescu, despre care a spus că respectă legislaţia, regulamentele BNR şi normele CEC.

„Nu s-au încălcat nici legile, nici normele şi regulamentele BNR şi, cu atât mai mult, nu s-au încălcat normele interne ale băncii”, a declarat Gheţea.

×
x close