Maşini de intervenţie ale Salvării,
Pompierilor, Poliţiei urmărite prin satelit, astfel încât
să li se asigure "undă verde" către zona de intervenţie,
dar şi semafoare inteligente, care vor debloca electronic
intersecţiile aglomerate sunt câteva din caracteristicile
noului sistem de management al traficului, ce va deveni operaţional
de la jumătatea anului viitor.
Potrivit proiectului de
management al traficului, semafoarele din zona centrală vor fi
controlate computerizat, marile intersecţii vor fi reconfigurate din
punct de vedere rutier şi dotate cu camere video, iar mijloacele de
transport ale RATB vor fi monitorizate prin satelit. Proiectul de
management al traficului va debuta la jumătatea lunii august, cu
reconfigurarea primelor două intersecţii din oraş: Bulevardul
Eroilor cu strada Carol Davila şi intersecţia Bulevardul Tudor
Vladimirescu cu Calea 13 Septembrie. Acestea vor fi dotate cu sistem
de semaforizare "inteligent", capabil să ia decizii de
modificare a timpilor de semaforizare a intersecţiilor pe baza
informaţiilor primite prin intermediul camerelor video si a
cererilor de prioritate primite de la Salvare, Pompieri, Politie sau
a vehiculelor de transport public.
Antena3.ro