Un bărbat de 74 de ani a ajuns în starea gravă la Spitalul de Urgenţă din Galaţi după ce a fost călcat şi luat în coarne de taurul pe care îl creşte de câţiva ani. Animalul ar fi reacţionat violent după ce a fost lăsat în soare cu orele. Bărbatul atacat are mai multe coaste rupte şi leziuni la nivelul plămânilor.
Bărbatul este sigur că de vină pentru comportamentul ciudat al taurului este căldura. În acest moment, bărbatul este internat pe secţia de Chirurgie Toracică a Spitalului de Urgentă Galaţi.
Medicii veterinari spun şi ei că agresivitatea este specifică animalelor care suferă din cauza căldurii.
Tocmai de aceea, animalele, mai ales cele folosite la muncă, trebuie sa fie hidratate şi ţinute la umbră în perioada cea mai fierbinte a zilei. Şi programul lor de activitate trebuie redus în zilele extrem de călduroase. Chiar dacă ştie că şi el a fost vinovat, stăpânul lui Zorilă spune că îl va scoate la vânzare imediat ce ajunge acasă.
Sursă:
observator.tv.