Compania italiană Alenia Aeronautica a câştigat în instanţă procesul privind licitaţia pentru achiziţionarea a şapte avioane de transport mediu curier. Licitaţia a fost organizată de Ministerul Apărării în decembrie 2006 şi a fost contestată de competitorii de la CASA/EADS, care au piedut atribuirea contractului. După câteva luni de proces şi o anchetă guvernamentală, contractul a fost suspendat. Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză italienilor de la Alenia, care fusesera desemnaţi câştigători şi de Ministerul Apărării. Alenia va furniza Forţelor Aeriene Române 7 avioane de transport mediu curier C27 J Spartan, valoarea totală fiind de peste 300 de milioane de Euro.
Joi în Statele Unite ale Americii, Alenia a reputat un alt succes important. 78 de avioane de transport C27J Spartan, în valoare de peste 2 miliarde de dolari, urmează a fi livrate Armatei americane.
Antena 3