Antena 3 CNN Actualitate Comisia Europeană va monitoriza referendumul din 29 iulie

Comisia Europeană va monitoriza referendumul din 29 iulie

<1 minut de citit Publicat la 13:36 12 Iul 2012 Modificat la 13:36 12 Iul 2012
Comisia Europeană va monitoriza referendumul din 29 iulie
Comisia Europeană va monitoriza referendumul din 29 iulie. Anunţul a fost făcut de liderul socialiştilor europeni,  după întâlnirea cu premierul Victor Ponta. Serghei Stanişev a declarat că scopul măsurii CE este eliminarea oricăror suspiciuni.

Acesta a amintit că au fost formulate suspiciuni legate de faptul că procedura de organizare a referendumului nu ar fi constituţională.

"Nu va fi tolerată încălcarea niciunei reguli a Uniunii Europene şi a principiului statului de drept", a spus Stanişev, citat de Mediafax.

Stanişev şi-a exprimat sprijinul pentru Guvernul de la Bucureşti. Liderul socialiştilor europeni a arătat că este sigur că referendumul va fi organizat în mod corect, şi a criticat "oportunismul şi ipocrizia" partidelor care atacă şi exagerează situaţia politică din România.

Traian Băsescu a declarat, joi, la sediul său de campanie, că nu crede că România are nevoie de monitorizarea Comisiei Europene în ceea ce priveşte referendumul din 29 iulie.

    

×
x close