Antena 3 CNN Actualitate Comisia Europeană: România stă bine la lupta împotriva corupţiei, numai pe hârtie

Comisia Europeană: România stă bine la lupta împotriva corupţiei, numai pe hârtie

1 minut de citit Publicat la 15:19 19 Iul 2011 Modificat la 15:19 19 Iul 2011
Comisia Europeană: România stă bine la lupta împotriva corupţiei, numai pe hârtie
Foto: infoprut.ro
România stă bine la capitolul luptă împotriva corupţiei, însă numai pe hârtie. Când vine vorba de rezultate concrete, stăm mult mai prost. Mai exact, cazurile de corupţie la nivel înalt stau prea mult pe rolul instanţelor, riscând să fie prescrise - acestea sunt concluziile ultimului raport al Comisiei Europene pe tema justiţiei din ţara noastră, care va fi făcut public miercuri.

Comisia Europeană apreciază că realizările Direcţiei Naţionale Anticorupţie în investigarea şi urmărirea cazurilor de corupţie la nivel înalt sunt convingătoare, însă rezultatele obţinute de instanţe arată o imagine mixtă. Deşi majoritatea cazurilor sunt judecate într-o perioadă de trei ani, un număr semnificativ de dosare în care sunt implicaţi demnitari depăşesc acest termen.

Potrivit Comisiei, instanţele tind să adopte o abordare permisivă şi excesiv de precaută faţă de provocările procedurale ridicate de inculpaţi, cum ar fi cererile pentru expertize suplimentare, amânarea de audieri sau excepţii procedurale.

Raportul mai arată că rezultatele în lupta împotriva corupţiei depind de voinţa politică şi de angajamentul justiţiei. E drept că de la ultima evaluare, ţara noastră a corectat unele aspecte, însă tot trebuie să ia măsuri urgente pentru a se asigura că deciziile finale sunt luate rapid în cazurile importante de corupţie la nivel înalt, iar prescripţiile să fie evitate în toate cazurile - este concluzia experţilor europeni.
 


×
x close